Pacientul, cu vârsta între 40 și 50 de ani, este originar din Whuan și a sosit în Japonia pe 22 ianuarie, a anunțat Ministerul Sănătății de la Tokyo, citat de postul NHK. Bărbatul a fost internat într-un spital din prefectura Aichi, în zona centrală a Japoniei.
Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a anunțat tot duminică fatpul că autoritățile nipone vor evacua cetățenii japonezi care doresc să părăsească orașul chinez Wuhan, epicentrul epidemiei cu un nou coronavirus.
Potrivit ministrului nipon de Externe, Toshimitsu Motegi, în provincia Hubei locuiesc aproximativ 430 de cetățeni japonezi, majoritatea în zona orașului Wuhan, aflat în carantină.
Motegi a declarat că a discutat telefonic cu omologul său chinez, Wang Yi, care i-a spus că înțelege preocupările Japoniei și dorința de a-și repatria conaționalii cât mai curând posibil.
De asemenea, Statele Unite și Franța au anunțat că pregătesc evacuarea propriilor cetățeni din Wuhan.
Priti Patel, ministrul britanic de Interne, a refuzat să confirme ori să nege dacă Londra pregătește evacuarea celor aproximativ 200 de cetățeni britanici aflați la Wuhan. Ministerul de Externe de la Londra a recomandat evitarea călătoriilor în provincia chineză Hubei.
Sursă FOTO: Shtterstock